• HOME
• DESPRE
• ACTIVITĂȚI
• OBSERVĂ
• GHID
• ȘTIRI

Uranus

Planeta Uranus este a şaptea ca depărtare de Soare şi a treia ca mărime din sistemul solar. Pentru că strălucirea ei este mică, planeta nu a fost cunoscută în antichitate. Uranus se poate vedea cu ochiul liber, la limita vizibilităţii, şi a fost observată sporadic de unii astronomi ce nu si-au dat seama că este o planetă.

Descoperirea lui Uranus

În noaptea de 13 martie 1781, pe când observa cerul, căutând stele duble, nebuloase şi galaxii, astronomul William Herschel găseşte o stea ce nu se afla pe hărţile vremurilor. Privită la puteri mari steaua apărea ca un disc, nu ca un punct. Herschel era convins că a descoperit o cometă, ce uneori au aspect de disc planetar.

După câteva seri, a privit din nou spre noul obiect şi a observat că s-a mişcat printre stelele fixe. Astronomii au aşteptat ca acestă cometă să dezvolte o coadă cum se întâmplă de obicei, dar în zadar: obietcul era rotund cu margini bine definite.

În vara lui 1781, după ce s-au strând mai multe observaţii, s-a calculat orbita obiectului şi s-a observat că se aseamănă cu orbita unei planete ce se roteşte în jurul Soarelui la o distanţă de 3 miliarde de km.

Astfel acest obiect a fost numit planetă şi a primit numele de Uranus.

Numele planetei

Iniţial planeta a primit numele de "Georgium Sidus", numele regelui Angliei de atunci, George al III-lea. Cu toate că astronomii europeni nu au fost de acord cu acest nume, planeta a fost numită aşa în anglia până în 1850.

Astronomul Johann Ebert Bode a venit cu ideea ca planeta să primească numele tatălui lui Saturn, fiind următoarea planetă ca departe după aceasta. Astfel planea a primit numele de Uranus.

Orbita planetei

Uranus se află la o distanţă medie de 2,8 miliarde de km depărtare de Soare (de 19 ori mai departe decât Terra). O rotaţie completă în jurul Soarelui se face în 84 de ani pământeni.

Ceea ce este interesant la planetă este că se învârte în jurul axei proprii odată la 17,24 ore. Acest lucru pare impsibil pentru o planetă de 4 ori mai mare decât Terra. De fapt Uranus este o planetă gazoasă la fel ca Jupiter şi Sautrn, acesta fiind motivul pentru care se poate roti atât de repede.

Un alt fapt interesant este acela că axa de rotaţie a planetei este înclinată cu 98°. Practic Uranus se rostogoleşte pe orbită. Cândva, la începutul formării sistemului solar, Uranus s-a ciocnit cu un corp mare, care l-a răsturnat.

Atmosfera

Privit prin telescopele terestre, discul planetei este lipsit de detalii. Atmosfera planetei (de fapt întreaga planetă) este compusă din hidrogen şi heliu, plus alte câteva elemente în cantităţi mici: metan, amonia şi urme de apă.

Culoare planetei este verde - albăstruie, dar nu din cauza apei ci din cauza existenţei metanului. Lumina ce vine de la Soare este reflectată de atmosfera planetei, ce se află sub un strat de metan. Când lumina trece prin acest strat, este absorbită componeta roşie e ei de câtre metan, rezultând numai culoarea verde - albăstruie pe care o vedem.

80% din masa planetei se află în nucleul acesteia care este lichid, compus din apă, metan şi amoniac. În interiorul nucleului se află o porţiune şi mai densă.

Atmosfera planetei este aranjată în benzi, diferite tipuri de nori ce apar la anumite latitudini. Aceeaşi împărţire a atmosferei s-a observat şi la celelalte planete gazoase.

Uneori pe discul planetei apăreau pete albe, nori în atmosferă. Norii au fost observaţi mai de aproape de sonda spaţială Voyager 2 ce a trecut pe lângă Uranus în 1986. Norii se mişcă foarte repede, cu viteze cuprinse între 100 şi 400 km/h.

Temperatura deasupra norilor este de -216°C, ea crescând pe măsură ce ne apropiem de nucleu.

Pentru că are un nucleu dens, planeta are şi un câmp magnetic, de 48 mai puternic decât cel al planetei noastre. Câmpul magnetic este răsturnat şi el, fiind înclinat la 60° faţă de axa planetei.

Inelele lui Uranus

Inelele planetei au fost descoperite în 1977, fiind primele inele descoperite după cele ale lui Saturn.

Ele s-au descoperit indirect în timpul unui fenomen numit ocultaţie: planeta a trecut peste o stea. Înainte de a acoperi steaua, acesta a clipit de cinci ori. La fel s-a întâmplat şi după ce a apărut. Astfel s-a observat că există cinci inele, invizibile de pe Terra.

Până acum, datorită sondei Voyager 2, au fost descoperite şi alte inele ale planetei. Momentan sunt cunoscute 13 inele. Acestea nu sunt la fel de spectaculoase ca cele ale lui Saturn, fiind foarte subţiri. Cel mai lat inel are 100 km. Acesta este şi motivul pentru care nu sunt vizibile de pe Terra.

 

Inelele sunt compuse din praf. Acest praf vine de pe sateliţii planetei: a fost aruncat în spaţiu când diferiţi meteoriţi au căzut pe aceştia. Cele mai mari fragmente din inel au 10 metri în diametru. Majoristatea particulelor din inel au dimensiuni de ordinul centimetrilor.

S-a descoperit în 1986 că spaţiul dintre inele nu este gol. Acolo se află particule de gheaţă, mult mai fine decât particulele din inel.

Inelele sunt denumite astfel (în ordinea depărtării de planetă): ζ, 6, 5, 4, α, β, η, γ, δ, λ, ε, Nu, Mu.

Sateliții lui Uranus

 

Herchel însuşi a descoperit patru sateliţi ai planetei. Până în prezent s-au descoperit 27 de sateliţi. Toți poartă numele personajelor din piesele lui Willim Shakespeare şi Alexander Pope. Cinci dintre cei 27 de sateliţi sunt mari. Restul sunt asteroizi captaţi de planetă.

Sateliţii mici au orbite circulare şi se rotesc în planul ecuatorial al planetei. Au surpafeţe ce reflectă foarte puţin din lumina ce cade pe ei. Cel mai mare satelit mic are 180 km în diametru şi se numeşte Sycorax.

Sateliţii mari au fost descoperiţi în secolele 18 şi 19 de astronomii William Herschel şi William Lassell. Satelitul Miranda a fost descoperi în 1948 de către Gerard Kuiper.

Cel mai mare satelit este Titania ce are 1577 km în diametru. Acesta are o suprafaţă ce a fost modificată de procese interne. Un canion gigantic se întâlneşte pe satelit.

Cel mai interesant satelit s-a dovedit a fi Miranda. Sonda Voyager 2 a trecut la numai 3000 de km depărtare de el. Miranda pare ca şi cum a fost rupt în două şi lipit la loc.

Ordinea deplasării de planetp	Nume	Distanța medie de planetă [km]	Înclinarea orbitei față de ecuatorul planetei	Perioada de revoluție în jurul planetei [zile]	Magnitudinea aparentă	Mărimea [km]	Anul descoperirii
VI	Cordelia	49800	0.085	0.335	23.1	40	1986
VII	Ophelia	53800	0.104	0.376	22.8	42	1986
VIII	Bianca	59200	0.193	0.435	22.0	51	1986
IX	Cressida	61800	0.006	0.464	21.1	80	1986
X	Desdemona	62700	0.113	0.474	21.5	64	1986
XI	Juliet	64400	0.065	0.493	20.6	93	1986
XII	Portia	66100	0.059	0.513	19.9	135	1986
XIII	Rosalind	69900	0.279	0.558	21.3	72	1986
XXVII	Cupid	74392	0.099	0.613	26	10	2003
XIV	Belinda	75300	0.031	0.624	21.0	80	1986
XXV	Perdita	76417	0.470	0.638	24.0	20	1986
XV	Puck	86000	0.319	0.762	19.2	162	1985
XXVI	Mab	97736	0.134	0.923	26	10	2003
V	Miranda	129900	4.338	1.41	15.3	471	1948
I	Ariel	190900	0.041	2.52	13.2	1158	1851
II	Umbriel	266000	0.128	4.14	14.0	1169	1851
III	Titania	436300	0.079	8.71	13.0	1578	1787
IV	Oberon	583500	0.068	13.46	13.2	1522	1787
XXII	Francisco	4276000	145.2	266.6	25.0	22	2001
XVI	Caliban	7231000	140.9	579.7	22.4	72	1997
XX	Stephano	8004000	144.1	677.4	24.1	32	1999
XXI	Trinculo	8504000	167.1	759.0	25.4	18	2001
XVII	Sycorax	12179000	159.4	1288.3	20.8	150	1997
XXIII	Margaret	14345000	56.6	1694.8	25.2	20	2003
XVIII	Prospero	16256000	152.0	1977.3	23.2	50	1999
XIX	Setebos	17418000	158.2	2234.8	23.3	47	1999
XXIV	Ferdinand	20901000	169.8	2823.4	25.1	21	2003

 

Misiuni spațiale spre Uranus

Planeta a fost vizitată de o singură sondă: Voyager 2. Sonda a studiat planeta câteva luni între 1985 şi 1986. Voyager 2 a trecut la numai 81.500 km depărtare de planetă pe 24 ianuarie 1986. A transmis singurele imagini de la faţa locului ale lui Uranus şi a sateliţilor săi.

Date interesante

• 1781- anul în care a fost descoperită planeta
• 84 - numărul de ani în care Uranus face o rotaţie în jurul Soarelui
• 2.700.000.000 km - atâţia km sunt până la Uranus
• 13 - numărul de inele ale planetei
• -216° C - temperatura în atmosfera lui Uranus
• 27 - numărul de sateliţi ai planetei
  
  

Greutatea pe Uranus

Greutatea este o măsură a masei unui obiect și a accelerației gravitaționale a planetei pe care se află obiectul. Pe o planetă mai puțin masivă vei cântări mai puțin decât pe una masivă. Din păcate nu poți sta pe Uranus pentru că nu are suprafață solidă.

Calculează-ţi greutatea pe Uranus! Pe Pământ am kg Pe Uranus ai avea