de Spiridon Popescu

De cite ori trec pe b-dul Ana Ipatescu [Lascar Catargiu - n.n.], din Bucuresti, cind ma apropii de Observatorul Astronomic Popular, ceva imi intoarce privirile spre cupola acestei cladiri. Nu este nici un miracol si scrutez inaltimea, cautind sa gasesc o veche si placuta cunostinta. Uneori chiar ma opresc. Prin minte se deapana amintiri din trecut.

Sunt aproape cinci decenii, de cind abia incetasera focurile ucigatoare de arma, care bagau groaza in populatie. Flacarile primului razboi mondial s-au stins! Pe atunci, lucram ca instructor adjunct la Atelierul de practica al studentilor de la Institutul Electro-tehnic universitar din Bucuresti, ce se afla pe strada Victor Emanoil al III-lea, nr.16, al carui decan era prof.doctor Dragomir Hurmuzescu.

Intr-una din zilele lunii septembrie a anului 1921, am fost chemat impreuna cu Ioan Bacinski, seful atelierului, la domnul decan. La inceput, am crezut ca sunt ceva nereguli in modul cum se desfasoara practica studentilor, sau poate ca trebuiau introduse ceva elemente noi, in modul de impletire a teoriei cu practica de productie a studentilor. Era in obiceiul domnului decan, sa ne consulte adesea in aceasta problema.

In drum, spre cabinet, ne-am pus mai multe intrebari, la care nu ne-am putut raspunde. Intrind pe culoar, am batut la usa.
"Intra!" s-a auzit vocea calda a decanului. In cabinet, alaturi de decan, sta un barbat nu tocmai inalt, bine legat, cu barba lunga, alba ca zapada si frumos intretinuta.
"Va deranjez?" a intrebat Bacinski.
"Nu, a raspuns decanul. Nu-i nici un deranj. Eu v-am chemat. Poftiti, luati loc mai aproape".
Cu privirile noastre masuram de sus pina jos, pe necunoscut. In mod involuntar, ele se opreau asupra barbii si a ochilor cutezatori.
"Uite baieti, de ce v-am chemat! Sa-l cunoasteti pe eminentul meu prieten, d-nul amiral Urseanu".
Amiralul intinde mina la fiecare dintre noi si ni le stringe in mod amical. Mai intii pe a lui Bacinski, era mai in virsta si apoi pe a mea.
"Esti tinar baiete, insa sunt convins ca daca lucrezi la un astfel de institut, esti un tinar capabil!"
I-am raspuns: "Incerc si eu domnule amiral si ma straduiesc sa-mi aduc obolul pentru tinara generatie de studenti si sa invat din experienta celor cu mai multa pricepere".
"Esti istet! Imi placi! Asa am dorit intotdeauna, ca marinarii mei, sa fie isteti ca tine!". Eram la prima apreciere, facuta de amiral, dar totusi, eram curios pentru ce ne-a chemat?!
Decanul, prof. Hurmuzescu, ne-a explicat pe scurt, pentru ce am fost chemati.
"Aveti o misiune grea. Trebuie sa instalati la domnul amiral acasa, o luneta! Aveti destula pricepere si capacitate, sa faceti un lucru bun si de aceea apelam la serviciile dvs.!"

Am raspuns afirmativ, da, si am stabilit ziua si ora cind sa incepem operatia. Asa l-am cunoscut pe amiralul Vasile Urseanu. Mai in detaliu, l-am cunoscut dupa aceea, in decurs de trei saptamini, zi de zi. Spun acest lucru, deoarece instalarea lunetei in cupola casei sale, s-a facut in prezenta lui, aducind un aport esential, prin traducerea din limba germana a intregii descrieri a lunetei, construita de Uzinele Zeiss din Germania. Inainte de a ne apuca de lucru, amiralul a tinut sa ne precizeze ca luneta a mai fost montata in cupola de obssrvatie, inaintea razboiului (primul razboi mondial), dar din precautie, pentru a nu fi luata de nemti, a demontat-o si a ascuns-o in pivnita.
"Marina, dragii mei - ne spunea el - nu se face numai pe apa. Observatiile asupra cerului, trebuiesc facute si pe uscat. Studiul astrelor, a devenit o a doua mea pasiune, dupa marina. Dupa cum vedeti, mi-am construit casa in forma de yacht, cu cupola de observator, ca in acelasi timp, cind fac observatii cu luneta pe bolta cereasca, sa am senzatia ca plutesc si pe mare!".
Lucrarea a inceput prin controlul si punerea in stare de functionare a cupolei. Multa bataie de cap ne-a dat reglarea mecanismului de orologerie, in functie de deplasarea astrelor pe bolta cereasca. Dar, datorita meticulozitatii amiralului, i-am dat de cap. Am izbutit.

Primele observatii, dupa instalarea lunetei, le-am facut alaturi de amiral, care imi explica ca un bun pedagog, toate cele ce vedeam, ca sa le pot intelege pe deplin. Am privit ore intregi Luna, inelul lui Saturn si, pe rind pe rind, si celelalte planete. Mai ales pe Jupiter, cu pleiada sa de sateliti. Amiralul mi-a strirnit interesul pentru astronomie si in baza cunostintelor ce am obtinut pentru instalarea lunetei, mi-am construit si eu o luneta personala, cu care am facut observatii, in calitate de amator. Acum sunt om in virsta, dar nu pot uita comportarea calda si blajina, a omului cu barba, frumos ingrijita, de prezenta sa ca om.

Intotdeauna imi amintesc, figura sa, de prim dascal, in ale astronomiei, care a fost amiralul Vasile Urseanu, acel om blind, a carui amintire mi-a ramas vesnic in memorie. Parca-l vad! Cum scruta cerul, din turnul sau, in uniforma impecabila si pe care o imbraca in zilele de sarbatori si in plimbarile de la Soseaua Kiseleff, cu sotia sa.

Omului popular de atunci, i-a ramas numele, care i se pomeneste, prin observatorul sau popular de astazi.

(Aduceri aminte dupa 47 de ani - 1 octombrie 1968).

Articol publicat in revista ANDROMEDA,
Buletin stiintific, Seria II-a, anul II, Nr.1-2 1970
editat de Observatorul Astronomic Popular din Bucuresti