web
astro-urseanu.ro

 

 

Noi imagini cu Phobos


Harta cu denumirile craterelor de pe Phobos. Toate formaţiunile de pe Phobos au primit numele personajelor din "Călătoriile lui Guliver" de Jonathan Swift

Phobos este unul dintre sateliţii lui Marte. Este atât de mic încât se crede ca este un asteroid ce a trecut foarte aproape de Marte şi a fost captat de gravitaţia acestuia. Diametrul său nu depăşeşte 27 km.

Chiar dacă este foarte mic, Phoobs este un obiect ce a fost studiat îndeaproape de sondele spaţiale.

Acestea au fotografiat satelitul încă din anii '70. O parte din sondele ce au fost trimise spre Marte au studiat şi acest satelit. Se pot găsi imagini transmise de sonda Mars Global Surveyor (NASA), Mars Express (ESA) şi Phobos (sondă rusească). Dintre acestea sonda Phobos este singura cu o poveste tristă: agenţia spatială sovietică a lansat doua sonde identice cu destinaţia Phobos. Din acestea niciuna nu a ajuns la Phobos. Prima fost pierdută la două luni de la lansare dintr-o eroare a computerului de bord. A doua sondă a ajuns la Phobos dar a "tăcut" înainte de a lansa două minisonde ce trebuiau să asolizeze pe Phobos.

Dar ruşii nu se vor lăsa şi vor lansa o altă sondă spre Phobos, chiar la anul, în 2009. Misiunea se numeşte Phobos-Grunt şi are ca scop asolizarea pe satelit şi întoarcerea pe Terra cu o mostră de sol.

Sonda Mars Reconaissance Orbiter a transmis recent câteva imagini foarte detaliate ale lui Phobos. Detaliile cele mai fine au numai 7 metri.

Satelitul arată aceeaşi faţă lui Marte, la fel cum Luna arată aceeaşi faţă Pământului. Asta înseamnă că satelitul face o rotaţie completâ în jurul lui Marte în acelaşi timp în care face o rotaţie completă în jurul axei proprii. Acest tip de rotaţie se numeşte rotaţie geosincronă.

Cel mai mare crater de pe Phobos este Stickeny. Craterul a fost creeat în urma unei ciocniri cu un corp foarte mare, dar mai mic totuşi decât Phobos. Ciocnirea a scuturat satelitul, producându-se nişte crăpături în suprafaţă. Fragmentele ce s-au produs în urma ciocnirii au creeat lanţuri de cratere, numite cratere secundare. Pe marginea craterului se pot vedea regiuni deschise la culoare. Acestea sunt alunecări de teren, produse după ciocnire când cantităţi imense de roci au căzut înapoi pe satelit.

 

 

PSP_007769_9010_IRB_Stickney.tif

Craterul Stickney în toată splendoarea lui. Mai deschise la culoare sunt alunecările de teren. Credit: NASA/JPL/University of Arizona

PSP_007769_9010_IRBv2.tif Imagine a stelitului combinată din trei imagini separate. Culorile sunt cele care ar fi văzute de ochiul uman. Credit: NASA/JPL/University of Arizona
PSP_007769_9015_MarsShine3.tifPartea supraexpusă este iluminată de Soare. Partea din satelit vizibilă bine primeşte lumină de la Marte. Credit: NASA/JPL/University of Arizona

PSP_007769_9015_IRBv2.tifSonda se afla la numai 5800 km depărtare de Phobos. Se pot vedea în imagine câteva lanţuri de cratere ce pornesc de la Stikney. Credit: NASA/JPL/University of Arizona



Ca fapt divers: gravitaţia pe Phobos este de 1000 de ori mai mică decât pe Terra. Un singur strănut vă poate arunca pe orbită!


 

Adrian Şonka
18 aprilie 2008