Dotări

Principalul instrument al acestui observator este luneta ecuatorială Zeiss, instalată în 1910. Pe această luneta puteau fi montate un coronograf (un instrument pentru observarea coroanei solare în afara eclipselor) şi o cameră fotografică. Luneta ecuatoriala este şi astăzi funcţională dar este folosită în timpul evenimentelor speciale (eclipse totale de Lună, eclipse de Soare, opoziţii) şi uneori sâmbăta. Este necesar, pentru folosirea lunetei, să se afle pe cer planetele sau Luna. 

De-a lungul timpului multe instrumente au fost aduse la Observator, cele mai multe în perioada 1950 - 1970. O parte din instrumente au fost achiziționate, donate sau construite de membrii Astroclubului București.

Cel mai nou instrument al Observatorului este telescopul MEADE LX200R donat de ALPHA BANK în ianuarie 2008.

LUNETA ECUATORIALĂ ZEISS (1910)

Are 150mm diametru și a fost instalată în 1910, la doi ani după construcția observatorul Urseanu. Distanța focală a refractorului este de 2695mm. La vremea când a fost instalată, luneta era a doua ca mărime din țară după luneta lui Costache Conachi de la Iași, de 157 mm în diametru, achiziționată în 1823. Cum acelei lunete i s-a pierdut urma, ecuatorialul de la Bucureși rămânea la vremea aceea cea mai mare lunetă din România. În 1912 la Observatorul Astronomic din Filaret s-a instalat refractorul dublu de 38cm diametru, luneta noastră coborând un loc.


Luneta ecuatorială de 150 mm diametru,
2695 mm distanță focală. Imagine din Biblioteca Observatorului, cca. 1960

Impreună cu luneta a fost cumparată și o trusă de oculare ce conținea șase asemenea piese. Ocularele sunt folosite și în prezent. Sunt oculare cu distanța focală de 40mm, 25mm, 12,5 mm și 9mm. Cu ocularul de 9mm se obține o putere de 300x, destul de mare pentru observații asupra planetelor și Lunii. Cu un alt ocular de 6mm se obține puterea maximă de mărire a acestui instrument: 450x.

Luneta de 150mm este dotată cu un căutător de 60mm diametru ce are o marire de 20x. Cu acest mic instrument se centrează obiectele astronomice în refractorul mare.

Cupola ce adăpostește luneta Zeiss are cinci metri în diametru, fiind acționată manual.

Luneta ecuatorială de 150 mm diametru, 2695 mm distanță focală. Foto: Mircea Răduțiu, 2011

 

Mai jos găsiți o descriere a instrumentului principal, apărută în publicația „Note și observații astronomice” în 1959. Autorul descrierii este Matei Alexescu.

„Instrumentul principal al observatorului este un ecuatorial „Zeiss” de 150 milimetri diametru şi 2695 milimetri distanţă focală a obiectivului. Calitatea acestuia este remarcabilă: obiectivul (tip A, semiapochomat) ne-a permis observarea stelelor duble cu distanţă unghiulară între componente de 0",75 ceea ce constituie o cifră importantă pentru diametrul său. 

Ecuatorialul este prevăzut cu o serie de oculare Huygens şi ortoscopice, care dau grosismente între 45 şi 540 de ori. Un grup de oculare (54, 108, 216 şi 300 de ori) pot fi folosite şi pentru viziune binoculară, cu ajutorul unei prisme "Zeiss". 

În 1957 a fost procurat un micrometru de poziţie, având cercul de poziţie (divizat din grad în grad) cu diametrul de 15 centimetri, prevăzut cu vernier ce permite citirea zecimii de grad. Pasul şurubului micrometric este de 0,5 milimetri; el este utilizat deocamdată pentru observaţiile planetare efectuate în observator. 

Începând cu anul 1951, ecuatorialul a fost înzestrat cu o serie de aparate anexă. Astfel, în 1951 a fost instalată o cameră fotografică prevăzută cu un obiectiv Petzval-Hermagis de 105 milimetri diametru şi 500 milimetri distanţă focală, care serveşte la fotografierea câmpurilor stelare, cometelor, etc. Tot în 1951 a fost construită prima formă a unui spectroscop pentru observarea protuberanţeloir solare, din piese de binoclu cu prisme, iar în acelaşi an a fost construită o cameră fotografică format 9/12 centimetri care se ataşează la ocularul ecuatorialului, în scopul fotografierii planetelor şi Lunii. O a doua cameră fotografică la ocular a fost construită în 1956. 

În anul 1957, ca urmare a experienţei efectuate, a fost instalat un heliograf, compus dintr-o lunetă Bardou de 108 milimetri diametru, prevăzută cu un ocular de 25 milimetri distanţă focală şi o cameră fotografică tip "Contesa Nethel", cu care au fost obţinute o serie de clişee ale Soarelui de o mare fineţe. Imaginea Soarelui, pe placă, este de 75 milimetri diametru. În paralel, pentru observarea vizuală a Soarelui, a fost construit un ecran, pe care se obţin proiecţii ale discului solarde 250 milimetri diametru.

Victor Anestin a publicat în Ziarul Călătoriilor și al Științelor Populare din 22 ianuarie 1913, un articol în care anunța existența observatorului Urseanu. Luneta, spune Anestin, a costat aproximativ 25.000 de lei și era la vremea aceea a doua ca mărime din țară. Articolul scanat se găsește aici.

LUNETA GOERTZ (~1950)

Luneta este folosita în fiecare seară senină. Are 90mm diametru și este montată pe montura ecuatoriala Zeiss. Luneta este ceva mai noua si slujeste publicul foarte bine. Cu ea se pot observa planetele si Luna, Soarele si stelele duble. Puterea maxima de marire este de 200x.

Luneta de 90 mm diametru, montata pe montura Zeiss



TELESCOPUL MEADE LX200R - DONAŢIE ALPHA BANK (2008)

Telescopul MEADE LX200R de 305 mm
diametru. Donaţie ALPHA BANK

Cu un diametru mai mare decât oricare alt instrument din Observator, telescopul Meade LX200R de 30 cm diametru, este al doilea instrument astronomic ca mărime accesibil publicului din România (primul ca diametru se află la Observatorul din Galați).

Telescopul poate mări până în 750X. Teoretic, cele mai mici detalii vizibile au 0,37”.  Pe lună se pot vedea cratere de 700 m în diametru. Unui telescop de diametrul acesta sunt accesibile toate planetele, stele până la magnitudinea 15, precum şi mii de obiecte non-stelare (galaxii, roiuri stelare, nebuloase).

Practic vorbind în cele mai detaliate imagini cu Luna am reușit să obținem detalii de 1 km, magnitudinea limită în domeniul vizual fiind de 13,2.

În afara calităţilor optice, telescopul este dotat cu o montură GoTo cu GPS. După alimentarea monturii, aceasta caută prin sistemul GPS câtiva sateliţi de la care preia coordonatele locului de observaţie, ora exactă şi locul unde se află nordul. După aceasta se aliniază singură după câteva stele. După aliniere, telescopul este in stare să găseasca singur mii de obiecte aflate în baza de date sau după coordonate.

Oglinda telescopului este acoperită cu un strat special de aluminiu numit Ultra-High Transmission Coatings (UHTC™). Acesta face ca oglinda să reflecte cu 20% mai mai multă lumină decât în mod normal. 


TELESCOP SOLAR CORONADO PST - DONAŢIE ALPHA BANK (2008)

Luneta solară Coronado.
Donaţie ALPHA BANK

Luneta PST Coronado este o lunetă prin care putem vedea Soarele în altă lungime de undă. Putem vedea astfel erupţiile solare precum şi alte fenomene ce se petrec pe cea mai apropiată stea.

Filtrul aflat în interiorul telescopului izolează lumina cu lungimea de undă de 6563 angstromi. La această lungime de undă se poate vedea cromosfera Soarelui, o regiune unde întâlnim erupții și spicule. Se pot observa și petele solare sau regiunile active, precum și diverse alte fenomene care au loc pe suprafața stelei noastre.

Luneta are un diametru de 40 mm şi o distanţă focala de 400 mm. Poate mări până la 150x. Cele mai mici detalii vizibile pe Soare au 5000 km.

 


Alte instrumente astronomice

Observatorul Astronomic deține și alte instrumente astronomice precum și doar optica astronomică.

În 1966 s-a achiziționat o oglindă de telescop cu diametrul de 450 mm și distanța focală de 12600 mm, șlefuită de I. Zaidel, construindu-se cel mai mare telescop accesibil publicului din România.

Telescopul a fost utilizat cu succes, cu imagini impresionante asupra Lunii, planetei Jupiter, planetei Saturn, deși din punct de vedere al puterii de rezoluție, puterea separatoare nu a ajuns, chiar în condiții de turbulență redusă, sub 1,2 – 1,5 secunde de arc. Gabaritul foarte mare și condițiile pretențioase de exploatare și protecție la intemperii, au dus totuși la demontarea sa ulterioară. La revenirea la Observator (a lui Matei Alexescu), pentru o scurtă perioadă de timp (decembrie 1975 – octombrie 1979), s-a constatat ca piesele mecanice erau grav deteriorate. Intenția de refacere a telescopului (pe o montură mai solidă/în furcă dublă), au fost anulate de cutremurul din 4 martie 1977 – gradul de afectare al clădirii ne mai permițând instalarea unui telescop mare și greu, nici pe terasa nici în cupola observatorului (text scris de Matei Alexescu în 1991). 


Telescopul de 450 mm în diametru. Fotografie din Biblioteca Observatorului Astronomic, cca. 1966

 

Lui Vladimir Boico i se datorează o primă contribuție serioasă – aceea a instalării unui astrograf (personal) cu obiectiv Petzval Hermagis F/5 ; F=500mm, în primăvara anului 1951. În același an a construit o camera fotografică la ocular, pentru fotografierea Lunii și planetelor (o a doua construind-o în 1956). 

În anul 1951, utilajul observațional a mai obtinut o piesa importantă – spectroscopul de protuberanțe, realizat din piese de binoclu, de catre ing. Boico secondat de Matei Alexescu, aparat utilizat des pâna în 1957, când o piesă similară (proiectată tot de ing V. Boico) a fost obținută prin transfer de la Observatorul din București al Academiei. La rândul sau acest instrument a cedat locul (în 1960), unui instrument similar de fabricație germană (ZEISS), un coronograf destinat observațiilor de protuberanțe. 

În 1957 a fost instalat, pe ecuatorial, un micrometru destinat observării stelelor duble și măsuratorilor micrometrice în câmpul instrumentului (el a fost obținut de la Observatorul Astronomic al Universității «Al. I. Cuza » din Iași, prin grija prof. dr. Victor Nadolschi, cu care timp de mulți ani a existat o colaborare în domeniul observațiilor solare). 

În 1956, tot pe refractorul de 150mm a fost instalat un refractor Bardou de 108/1600mm, împreună cu o veche camera fotografică pentru plăci de 9X12 cm (putând acepta și de 13X18 cm). Instrumentul era destinat fotografierii solare sistematice și timp de mai mulți ani – atât cât s-a putut dispune de plăci fotografice diapozitiv (fabricație indigenă) – au fost obținute imagini ale Soarelui (disc integral/la 75 mm diametru, sau pe zone/la echivalent de 150 mm diametru).

În epoca anilor ’60, unitatea, devenită între timp “Muzeul Științelor Experimentale”, a fost dotată în mod substanțial de către Consiliul Muzeelor, din fostul Comitet de Stat pentru Cultură și Artă, cu aparatura fotografica modernă și laborator fotografic : o luneta ecuatorială ZEISS 80/1200 mm, o luneta azimutală de 80/500 mm, un celostat polar ZEISS de 120 mm diametru (plus spectroscopul deja mentionat).