• HOME
• DESPRE
• ACTIVITĂȚI
• OBSERVĂ
• GHID
• ȘTIRI

Asteroizii - centura principală

Asteroizii, numiți și mici planete, sunt obiecte rămase de la formarea sistemului solar, de acum 4,6 miliarde de ani.

Majoritatea acestor fragmente, se găsesc între Marte și Jupiter, zona numita centura principală, între 2,3 și 3,3 Unităţi Astronomice (345 milioane - 495 milioane km) depărtare de Soare. În centura principală s-au descoperit 577.906 asteroizi (la data 26 septembrie 2011) dintre care 8200 care se pot apropia de planeta noastră (asteroizi NEA - Near Earth Asteroid).

Estimări recente arată că există între 1,1 si 1,9 milioane de asteroizi mai mari de 1 km. Cel mai mare este 2 Pallas, care are 571x525x482 km, dar majoritatea lor sunt mici, ajungând și la câteva zeci de metri.

În ciuda numărului mare de obiecte, masa acestora adunată ar fi doar 5% din masa Lunii și 0,06% din masa Pământului.

La începuturile sistemului solar o cantitate mare de materie orbita în jurul Soarelui la o distanță între viitoarele planete Marte și Jupiter. În mod normal prin ciocniri repetate și acrețtie s-ar fi format o planetă de mărimea Terrei dar atracția planetei Jupiter a întrerupt procesul și a modificat orbitele milardelor de corpuri a.î. au căzut pe planetele interioare (de la Mercur la Marte). Masa materialului din această zonă s-a micșorat cu 99,9%, rămânând o cantitate mică de materie care în timp a dus la apariția câtorva corpuri nu mai mari de 2000 km în diametru și a altor milioane mai mici.

Obiectele mari mari au avut o masă îndeajuns de mare și implicit o temperatură ridicată în interior ca să materia să se diferențieze: materialele mai grele s-au scufundat în nucleu iar cele mai ușoare au rămas la suprafață. Celelalte au rămas nediferențiate, un melanj de roci, metale și carbon.

După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) obicetele din zonă au început să se ciocnească unul de altul pentru că forța de atracție a acesteia le-a modificat orbitele. Corpurile mari s-au micșorat dar rămășițele lor au deveni obiecte cosmice în sine, formând o populație numeroasă. Observăm în prezent familiile de asteroizi, grupuri de obiecte cu origine comună.

Se estimează că o coliziune a două obiecte mai mari se produce la fiecare 10-100 de milioane de ani. Pare rar dar în 4 miliarde de ani fiecare asteroid a suferit câteva coliziuni distructive.

Pentru că asteroizii au ramas neschimbați din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia din care era format sistemul solar la început.

Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiți. Pe suprafața lor se află numeroase cratere și bolovani. Gravitația slabă a obiectelor mici nu poate duce la o formă rotundă, 99,9% dintre asteroizi având formă neregulată.

Doar un singur asteroid este sferic: 1 Ceres (devenit între timp planetă pitică. Următorii ca mărime sunt: 4 Vesta, 2 Pallas și 3 Juno.

Asteroid	Mărime [km]	Perioada de revoluție în jurul Soarelui [ani]	Perioada de rotație [ore]	Distanța medie de Soare [UA]
1 Ceres	952,4	4,6	9,07	2,77
2 Pallas	545	4,62	7,81	2,77
4 Vesta	530	3,63	5,34	2,36
10 Hygeia	407,12	5,56	27,62	3,14
511 Davida	326,06	5,63	5,13	3,16
704 Interamnia	316,62	5,35	8,73	3,06
52 Europa	302,5	5,45	5,63	3,1
87 Sylvia	260,94	6,53	5,18	3,49
31 Euphrosyne	255,9	5,61	5,53	3,16
15 Eunomia	255,53	4,3	6,08	2,64

Tabel cu cei mai mari asteroizi din centura principală. Este dat diametrul în km (un diametru mediu pentru că asteroizii nu au formă rotundă), perioada de revoluție în jurul Soarelui, perioada de rotație în jurul axei proprii și distanța medie asteroid-Soare în Unități Astronomice (1 UA = 149.597.870 km).

În centura principală sunt mai mulți asteroizi mici decât mari. S-au descoperit 577.906 asteroizi (la data 26 septembrie 2011) și se estimează că peste 500.000 au un diametru (lungime) de 1,6 km.

S=au descoperit până la data la care a fost scris articolul (25 septembrie 2011):

• 2287 de asteroizi mai mari de 10 km (sunt incluși în numărătoare și cei de jos);
• 695 de asteroizi mai mari de 50 km (sunt incluși în numărătoare și cei de jos);
• 229 de asteroizi mai mari de 100 km (sunt incluși în numărătoare și cei de jos);
• 28 de asteroizi mai mari de 200 km;

Rotația asteroizilor

Este relativ ușor să detemini perioada de rotație în jurul axei proprii a unui asteroid. Pentru că nu sunt sferici când se rotesc diferite părti sunt îndreptate înspre observator. Acesta va observa o strălucire mai mare dacă vedem partea mai mare a asteroidului și una mai mică dacă în observăm cu partea mai mică înspre noi. Astfel se determină „curba de lumină” (variația de strălucire) care ne arată durata unei rotații complete în jurul axei proprii.

Perioadele de rotație (ziua) ale majorității asteroizilor sunt cuprinse între 2,4 și 24 de ore dar există și excepții. La 253 Mathilde durează 17,4 zile iar unii au perioade de rotații de câteva minute. Orice coliziune duce la modificarea perioadei de rotație, de fapt viteza de rotație în jurul axei proprii.

Cei mai mici asteroizi (sub 200 m) se rotesc în jurul axei proprii „cât de tare pot” pentru că sunt obiecte solide. Perioadele sunt de câteva minute, zilele fiind foarte scurte.

Dacă avem obiecte mari, formate prin agregarea (lipirea) mai multor corpuri, vom avea și rotații lente la limita la care materialul de pe asteroid ar fi azvârlit în spațiu. În consecință, marea majoritate a asteroizilor mai mari de 200 m au o perioadă de rotație mai mare de 2,4 ore.

Cel mai rapid rotator este asteroidul 2008 HJ, cu o perioadă de 42,7 secunde. Cum ar arăta ziua dvs. dacă ar dura numai 42,7 secunde?

Asteroizi cu sateliți

În centura principală există asteroizi care au sateliți. Dacă satelitul are o mărime similară cu obiectul principal din sistem se spune că avem un „asteroid dublu sau binar” (doi asteroizi de dimensiuni asemanatoare ce orbitează în jurul centrului comun de masă).

Pana la începutul lui 2011 au fost descoperiti 191 de asteroizi cu sateliți. 182 sunt binari (un satelit) iar 9 sunt tripli.

Sistemele binare sau triple de corpuri cereşti (stele, asteroizi) sunt foarte utile pentru determinarea maselor. Din modul în care se rotesc sateliţii în jurul corpului principal, se pot deduce destul de uşor masele acestora. Aceste mase, pot fi folosite la aflarea maselor altor asteroizi ce au aceeaşi strălucire. În acelaşi mod se poate afla densitatea asteroizilor şi, implicit, materialul din care sunt compuşi.

Poate cel mai bine observat este 243 Ida și satelitul său Dactyl, vizitați de către sonda Galileo în 1993. Ida are o lungime de 53,6 km iar Dactyl un diametru de 1,5 și satelitul se află la numai 90 km de Ida dar nu se cunoaște cu precizie orbita sa.

90 Antiope este un asteroid binar, compus din două obiecte asemănătoare ca mărime (90 km diametru) aflate la 174 unul de altul. A fost descoperit la Mauna Kea în 1990.

Asteroidul (153591) 2001 SN263 trece periodic pe lângă Terra. A fost descoperit în 2001, până în 2008 neexistând nici o imagine detaliată a sa. Imaginile radio obţinute cu telescopul Arecibo de către astronomi arătau ciudat. De abia după mai multe observaţii s-a văzut că asteroidul are doi mici asteroizi ce se rotesc în jurul său.

Cel mai mare asteroid din sistem are 2 km în diametru, iar sateliţii au 1 km respectiv 0,3 km în diametru.

153591 este primul asteroid triplu descoperit, din categoria asteroizilor ce trec pe lângă Terra.

Alţi asteroizi tripli: 45 Eugenia, 87 Sylvia, 136108 2003 EL61, 148780, 160256, 164121, 2006 VV2, 2007 DT103.

Tabel cu toți asteroizi cu sateliți (sursa: Johnston, W. R., BINARY MINOR PLANETS V4.0. EAR-A-COMPIL-5-BINMP-V4.0. NASA Planetary Data System, 2011) 

Asteroidul 87 Sylvia este unul dintre cei mai mari, având formă de cartof cu dimensiunile 380x260x230 km. Se rotește repede în jurul axei proprii, o rotație la 5 ore și 11 minute. În 2001 s-a descoperit cu telescopul de 10 m Keck2 că are un satelit. În 2005, cu telescopul Yepun de 8,2 m, s-a descoperit al treilea satelit. Aceștia au primit numele de Romulus și Remus.

Aici găsești un tabel cu toți asteroizii tripli descoperiți până în prezent (oct 2011).

Compoziția asteroizilor

După compoziția suprafeței, până acum s-au identificat trei mari tipuri de asteroizi, numite C, S și M.

Asteroizii de tip C sunt asteroizi cu o compoziție ridicată în carbon. Au o strălucire mai mică (albedo mai mic) și sunt printre cele mai vechi obiecte din sistemul solar. Sunt cei mai răspândiți asterozi (trei pătrim din numărul de asteroizi din centura principală) și conțin minerale tipul argilei în care se întâlnește apă și fier.

Reflectivitatea este scăzută din cauza compoziției bogate în carbon, asteroizii de acest tip fiind mai puțin strălucitori decât ceilalți.

Asteroizi sunt de tip C:

• 2 Pallas;
• 704 Interamnia;
• 10 Hygeia.
  

Asteroizii de tip S sunt compusi din silicați și nichel-fier (roci și metal). Se găsesc în partea dinspre Soare a centurii de asteroizi (mai aproape de Marte) și numără aproxinativ 15% din total obiectelor. Văzuți de pe Terra au o nuanță roșiatică.

Asterozii de tip S:

• 15 Eunomia;
• 3 Juno.

Cei de tip M sunt asteroizi metalici, compuși din 80% fier și 20% o combinație între nichel, iridiu, palladiu, platină, aur și alte metale prețioase. Se întâlnesc la mijlocul centurii de asteroizi.

Asterozii de tip M:

• 16 Psyche;
• 21 Lutetia;
• 22 Kaliope;
• 216 Kleopatra;

Există și alte tipuri, rar întâlnite, deseori combinații între cele de mai sus

Suprafața tuturor asteroizilor este acoperită de regolit, material ce conține fragmente mici de roci produse în urma impacturilor. Uneori rocile se pot rostogoli lăsând în urmă regiuni fine. Alteori rocile de mici dimensiuni scapă de pe suprafața asteroidului din cauza gravitației foarte slabe și rămân cele mari. Mai mult, un impact cu un obiect de câțiva centimetri poate produce unde seismice care pun în mișcare obiectele de la suprafață.

 

Diferența de compoziție dintre asteroizi se datorează locului unde s-au format. Cei mai apropiați de Soare sunt bogați în silicați și lipsiți de apă pe când cei mai îndepărtați conțin carbon și minerale bogate în apă. Cei mai apropiați sunt mai strălucitori (reflectă mai bine lumina) iar cei îndepărtați mai întunecați. O explicație este temperatura diferită la care s-au format. Apa s-a evaporat mai aproape de Soare și la fel alte materiale volatile. Doar stânca dură a putut exista acolo, material din care sunt compuși asteroizii din partea interioară a centurii.

Orbitele asteroizilor

Majoritatea asteroizilor se afla situați între Marte și Jupiter, într-o regiune numită centura principală.

Aceasta se întinde de la 2,2 la 3,3 Unități Astronomice adică 345 milioane - 495 milioane km (o Unitate Astronomică are 149.597.870 km). Perioadele de revoluție în jurul Soarelui sunt între 3 și 6 ani.

 

Golurile lui Kirkwood

Chiar dacă pare că depărtarea de Soare a acestora este întâmplătoare, s-a descoperit că asteroizii se grupează (avem grupuri de asteroizi situați la o depărtare similară de Soare).

Mai simplu spus, în centura principală există locuri în care nu se află atât de mulți asteroizi ca în alte părți. Vinovatul este Jupiter care interacționează periodic gravitațional cu asteroizii și le modifică orbita. Regiunile cu asteroizi mai puțin se numesc „golurile lui Kirkwood”.

 

Troienii

Nu toți asteroizii se află în centura principlă. Un anumit număr se afla la aceeași depărtare de Soare ca Jupiter, dispuși în doi nori de obiecte care se mișcă în jurul Soarelui cu aceeași viteză ca și marea planetă. Se numesc asteroizi „troieni” pentru că primul de acest tip a primit numele unui erou din războiul troian (Achille).

Cei doi nori de asteroizi troieni se află la 60° față de Soare, înainte și după Jupiter, acolo unde forța de atracție a Soarelui și a planetei sunt egale. Putem spune că în timp ce se rotesc în jurul Soarelui, troienii rămân neperturbați și au o orbită stabilă. Pe o perioadă de sute de ani pozițiile medii ale troienilor se modifică și de aceea avem un nor de asteroizi și nu multe obiecte chiar în același loc.

S-au descoperit, până la data de 25 septembrie 2011, 5004 de asteroizi troieni ai planetei Jupiter. Se pare că și alte planete sunt însoțite de troieni, descoperindu-se unul al Terrei, 4 ai planetei Marte și 8 ai lui Neptun.

 

Din cauza gravitației mari a planetei Jupiter, asteroizii care se apropie de această planetă pot fi "aruncați" de pe orbita lor spre Soare. Găsim asteroizi ce au orbite alungite, ce se pot intersecta cu orbitele planetelor. Avem mai multe tipuri de asteroizi, în funcție traiectoria pe care o au în sistemul solar.

Astfel au aparut asteroizii potențial periculoși pentru planeta noastră, a căror orbite se intersectează cu orbita Pământului. Uneori acești asteroizi se apropie de Pământ. Aceste obiecte se numesc NEA - Near Earth Asteroid. Până în luna februarie 2011, au fost descoperiți 7718 asemenea asteroizi.

În cadrul asteroizilor NEA avem asteroizii de tip „Aten” care au perioada de revoluție mai mică de un an, unii intersectându-se cu orbita planetei noastre și de patru ori pe an. Aceștia au cea mai mare probabilitate de a se ciocni cu planeta noastră. Un alt tip de asteroizi se numesc „Apollo”. Aceșia au perioade de revoluție mai mari de un an iar orbita lor se intersectează cu cea a planetei noastre. Cel mai mare cunoscut este 1866 Sisyphus care are 10 km în diametru.

Cei mai puțin periculoși sunt asteroizii de tip „Amor” a căror orbită nu se intersectează cu a Terrei. Totuși sunt observați mereu pentru că perturbațiile planetelor le pot schimba traiectoria.

Desigur că nu numai Pământul poate fi amenințat de asteroizi ci și alte planete: există asteroizi a căror orbite se intersectează cu cele ale celorlalte planete.

 

Familii de asteroizi

După descoperirea mai multor asteroizi s-a observat că aceștia au unele propietați comune ale orbitelor. Astfel s-au identificat "familii" de asteroizi. Asteroizii ce fac parte dintr-o familie se situează în aceeași regiune din centura de asteroizi și au elemente orbitale asemnănătoare (distanța medie de față de Soare, înclinarea orbitei și excenticitatea ei). În plus și compoziția chimică a acestora este asemnănătoare.

S-au identificat aproximativ 30 de familii de asteroizi, cele mai numeroase fiind familia Eos (480 membri), Eunomia (370 membri), Flora (590 membri), Themis (530 membri) și Vesta (240 membri). Se crede că asteroizii ce fac parte dintr-o familie provin din același corp și au apărut în urma fragmentării acestuia.

Cele mai mici apropieri între asteroizi și Terra, până la 100,000 km.

La data de 3 octombrie 2011 există peste 8236 de obiecte a căror orbite sunt apropiate de cea a planetei noastre. Dintre aceștia doar 1264 sunt potențial periculoși adică se pot apropia la mai puțin de 7.500.000 de Terra și 1236 suntmai mari de 1 km.

În fiecare moment există asteroizi care se apropie de Terra, iar cele mai mici apropieri din trecut se află în tabelul de mai jos (verifica în octombrie 2011). Sunt date trecerile mai apropiate de 100.000 de km (Luna se află la aproximativ 400.000 km). În tabel găsiți distanța la care a trecut asteroidul, în Unități Astronomice (UA, 1 UA=149.600.000 km) și km, mărimea aproximativă a asteroidului, data la care a trecut și numele acestuia.

Toți asteroizii de mai sus au trecut pe lângă planeta noastră. Există și treceri viitoare dar știm că nici unul dintre asteroizii descoperiți nu se va ciocni cu noi în următoarea sută de ani. Mai jos sunt trecuți toți asteroizii cunoscuți care vor trece la mai puțin de un milion de km de Terra.

Trecerile viitoare se găsesc în tabelul de jos, întocmit pe 29 iun 2011. Reveniți lunar să vedeți dacă apar asteroizi noi care se vor apropia mult de Terra.

Asteroid	Mărimea [m]	Data an-lună-zi	Distanța la care va trece [km]
2011 MD	6,3-14	2011-06-27	19.000
2005 YU55	70-220	2011-11-08	325.211
2006 WB	75-165	2024-11-26	891.005
(137108) 1999 AN10	736-1600	2027-08-07	388.960
2008 ST7	30-95	2027-09-09	534.064
(153814) 2001 WN5	558-1260	2028-06-26	249.828
(35396) 1997 XF11	1000-3000	2028-10-26	930.349
(99942) Apophis	400-850	2029-04-13	36.651
(162162) 1999 DB7	220-494	2048-02-28	976.126
2003 DW10	16-36	2050-03-02	299.195
2009 WV25	40-95	2052-04-18	957.426
1988 TA	186-410	2053-09-30	853.156
2009 WM1	210-470	2059-11-23	673.190
(101955) 1999 RQ36	178-390	2060-09-22	718.080
2000 WC1	95-210	2061-11-13	879.635
2005 WY55	200-410	2065-05-28	332.107
2005 EU2	65-150	2068-03-29	926.011
(2340) Hathor	384-860	2069-10-21	984.368
2004 FH	19-45	2070-01-11	373.994
(163132) 2002 CU11	508-940	2080-08-31	635.790
2003 SR84	25-60	2081-09-28	911.051
(2340) Hathor	384-860	2086-10-21	861.696
1996 RG3	370-1200	2096-02-29	930.499
2005 UO	100-230	2096-10-12	489.185
2004 XM29	65-150	2099-01-02	894.894
2001 GQ2	250-566	2100-04-27	508.632

Descoperirea asteroizilor

Asteroizii sunt obiecte ce se miscă printre stele. Un astronom ce observă un anumit câmp de stele, la un moment dat, se poate întoarce în acea zonă a doua seară și să observe că una dintre stele s-a mișcat. Este un indiciu că acela este un asteroid.

Aceasta este metoda prin care se descopera asteroizii. Acum, desigur, există metode moderne de descoperire: telescoape automate ce iau imagini în fiecare seară. Astronomii nu mai sunt nevoiți să observe în fiecare noapte.

Primul asteroid a fost descoperit în noaptea de anul nou 1801, de către un astronom italian, Giuseppe Piazzi. Acesta a descoperit o stea ce nu se afla pe harțile vremii. A urmărit aceasta "stea" cum se mișca de la o zi la alta. Prietenul lui Piazzi, matematicianul Carl Friedrich Gauss, a calculat orbita acestuia și a descoperit că se află între Marte și Jupiter. Piazzi i-a dat numele de Ceres.

În următorii ani s-au descoperit încă 3 asteroizi (2 Pallas, 3 Juno, 4 Vesta), dar apoi descoperirile au încetat. Astronomii au crezut că aceștia sunt toți asteroizii existenți în sistemul solar. Dar, după 15 ani a mai fost descoperit unul: 5 Astraea. În anii următori s-a descoperit alți asteroizi, câte unul pe an.

În 1891, astronomul Max Wolf a început să facă fotografii ale unor zone de pe cer. Datorită expunerilor lungi, asteroizii se miscau printre stele și apăreau pe fotografie ca o dâră luminoasă. Wolf a descoperit prin această metodă alți 248 de asteroizi.

Această metodă se folosește și acum, numai că placa fotografică a fost inlocuită cu dispozitive electronice de
înregistrare.

Imediat cum un astronom descoperă un asteroid, trebuie să îi măsoare poziția pe cer și să trimită această poziție la Minor Planet Center. Acolo este locul unde se centralizează datele despre asteroizi.

Numele asteroizilor

Dupa cum ați observat deja, asteorizii au un număr și un nume. Numărul este alocat fiecarui asteroid cu orbita bine cunoscută, în ordinea descoperirii. Astfel, primul asteroid descoperit are numarul 1. A primit și numele de Ceres, a.î. acum îi spunem 1 Ceres. Urmează 2 Pallas, 3 Juno și 4 Vesta.

Numele asteoridului este ales de descoperitor dar și astronomii de la Uniunea Astronomică Internațională pot da nume asteroizilor, în cinstea unei persoane care a avut o contribuție într-un anumit domeniu.

Pe lângă nume de oameni s-au ales și nume de continente, țări și orașe (1193 Africa, 498 Tokio, 1391 Danubia, 2575 Bulgaria, 1537 Transylvania).

În prezent majoritatea asteroizilor au coduri din care îți poți da seama când au fost descoperiți. Codurile se dau după cum urmează:

• se trece anul
• se dă câte o literă care înseamnă jumătatea de lună a descoperirii
  • A – prima jumătate a lui ianuarie
  • B – a doua jumătate a lui ianuarie
  • C – prima jumătate a lui februarie
  • D – a doua jumătate a lui februarie
  • .........
• se mai dă o literă ce arată ordinea descoperirii în acea jumătate a lunii
  • A – primul descoperit
  • B – al doilea
  • C – al treilea
  • .......
• dacă se descoperă mai mulți de dă și câte o cifră, tot în ordinea descoperirii
  AA1, AA2, AA3, ...

Pentru ca un asteroid să primească un număr, este nevoie să fie observat timp de patru opoziții.

Există și asteroizi cu nume românești. Mai jos dăm o listă.

Asteroizi cu nume de români
2331 Parvulesco	astronom
4268 Grebenikov	astronom
6429 Brancusi	sculptor
9253 Oberth	om de știința
9403 Sanduleak	astronom de origine română
9493 Enescu	compozitor
9494 Donici	astronom
9495 Eminescu	poet
10034 Birlan	astronom
12498 Dragesco	biolog și astronom amator de origine română
263516 Alexescu	astronom român, popularizator de astronomie
Asteroizi cu nume românești
1381 Danubia	Dunărea
100897 Piatra Neamț	după orașul Piatra Neamț
1436 Salonta	orașul Salonda, asteroid descoperit în Ungaria
1537 Transylvania	asteroid descoperit în Ungaria

 

În cazul în care asteroidul nu primește nume, el are un idicativ special, folosit numai la asteorizi, care include anul descoperirii și un cod de două litere ce semnifică luna descoperirii. Uneori se adaugă și cifre, de exemplu: 1950 DA, 1993 KA2.

Misiuni spațiale către astreroizi

Asteroizii se pot studia de pe Pământ, dar desigur, cea mai buna metodă este să îi studiezi de aproape. Până în februarie 2011 șapte sonde spatiale au studiat îndeaproape asteroizi. Două dintre ele au fost trimise către alte corpuri cerești, dar au întâlnit în drumul lor asteroizi.

• 2010 - sonda Rosteta a vizitat asteroidul Lutetia pe 10 iulie;
• 2008 - sonda Rosetta a vizitat asteroidul Steins;
• 2005 - sonda Hayabusa a devenit satelit al asteroidului Itokawa în octombrie;
• 2002 - sonda Stardust a a trecut pe lângă asteroidul Annefrank în noiembrie;
• 2000 - sonda NEAR a devenit satelit al asteroidului Eros, în februarie;
• 1999 - sonda Deep Space 1 a trecut pe lângă asteroidul Braille, în iulie;
• 1997 - sonda NEAR a trecut pe lângă asteroidul Mathilde;
• 1993 - sonda Galileo a trecut la 2400 de km de Ida;
• 1991 - sonda Galileo a trecut la 1000 km de Gaspra.

Primele întâlniri de aproape cu asteroizi le-a avut sonda Galileo în drum spre Jupiter. A trecut pe lângă asteroizii 951 Gaspra pe 29 octombrie 1991 și 243 Ida pe 28 august 1993. Întâlnirea cu Gaspra a fost una istorică pentru că pentru prima oară în istorie s-a observat suprafața unui asteroid. După cele două întâlniri concluzia a fost că asteroizii au forme neregulate, multe cratere pe suprafață semn că sunt rămășițele unor obiecte mai mari.

Asteroid	Tip	Dimensiuni [km]	Masa [1015 kg]	Densitatea [kg/m3]	Perioada de rotație
21 Lutetia	M	132 × 101 × 26	1700	3400	8,17 ore
243 Ida	S	60 x 25 x 19	42±6	2600±500	4,63 ore
253 Mathilde	C	66 × 48 × 46	103,3±4,4	1300±300	17,4 zile
433 Eros	S	31 × 13 × 13	6,687±0,003	2670±30	5,27 ore
951 Gaspra	S	18 × 11 × 9	-	-	7,04 ore
25143 Itokawa	S	0,535 × 0,294 × 0,209	3,58×10−5±0,018×10−5	1950±140	12 ore
2867 Steins	E	6,67 x 5,81 x 4,47			6,05 ore
5535 Annefrank	S	6,6 x 5,0 x 3,4			~0,63 zile
9969 Braille	Q	2,1 × 1 × 1			9,43 zile

 

Pe 27 iulie 1997 sonda NEAR Shomaker, în drum spre asteroidul 433 Eros, a trecut pe lângă 253 Mathilde, un asteroid de tip C. Acesta a fost „desfigurat” de impacturi cu obiecte mai mici. Densitatea acestui asteroid este de 1300 kg/m³ cu puțin mai mare decât a apei, semn că este un asteroid care conține mai mult spațiu gol. Mathilde este un obiect compus prin lipirea multor corpuri mai mic, un conglomerat de roci.

Imagini nu la fel de bune au fost luate de sonda Deep Space 1 asteroidului 9969 Braiile în 1999 și de Stardust asteroidului 5535 Annefrank în 2002, în drum spre cometa Wild2.

 

 

Cu acelaşi subiect:

• Asolizează pe un asteroid! (flash)
• Observaţii la asteroizi