Observatorul Astronomic

Asteroizii, numiți și mici planete, sunt roci rămase de la formarea sistemului solar, de acum 4,6 miliarde de ani.

Majoritatea acestor fragmente, se găsesc între Marte și Jupiter, zona numita centura principală, între 2,3 și 3,3 Unităţi Astronomice (345 milioane - 495 milioane km) depărtare de Soare. În centura principală s-au descoperit 415.930 asteroizi (18 iulie 2008), dar numai 14.299 au primit nume proprii.

Estimari recente arata că există între 1,1 si 1,9 milioane de asteroizi mai mari de 1 km. Cel mai mare asteroid este 1 Ceres, ce are 960x932 km, dar majoritatea lor sunt mici, ajungând și la câteva zeci de metri. Cum Ceres este acum planetă pitică, următorul asteroid ca mărime este 2 Pallas care nu are formă rotundă: 571x525x482 km.

Chiar daca există un număr mare de asteroizi, masa acestora adunată ar fi doar 4% din masa Lunii.

După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) nici o altă planetă nu s-a mai putut forma în regiunea dintre Marte și Jupiter.

Acolo au ramas câteva corpuri mult mai mici decât planetele, ce au început să se ciocnească unul de altul. Astfel, după un timp, corpurile mici s-au sfărâmat, rămânând în urma lor milioane de obiecte mici ca dimensiuni, asteroizii.

Pentru că asteroizii au ramas neschimbați din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia din care era format sistemul solar la început.

Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiți. Pe suprafața lor se află numeroase cratere și bolovani. Doar un singul asteroid este sferic: 1 Ceres, care a devenit planetă pitică. Următorii ca mărime sunt: 4 Vesta, 2 Pallas și 3 Juno.

Pe măsura ce se rotesc în jurul Soarelui, asteroizii se rotesc și în jurul propriei axe, uneori într-un mod ce pare haotic.

Câțiva asteroizi au sateliți și există și asteroizi dubli (doi asteroizi de dimensiuni asemanatoare ce orbitează în jurul centrului comun de masă).

Pana acum au fost descoperiti 91 de asteroizi ce au un satelit. Un singur asteroid are doi sateliți. Acesta se numește 2001 SN263 și este un asteroid care trece periodic pe lângă Terra.

După compoziția suprafeței, până acum s-au identificat trei tipuri de asteroizi: asteroizi de tip C, S și M.

Asteroizii de tip C sunt asteroizi compuși din lut și roci silcate. Au o strălucire mai mică (albedo mai mic) și sunt printre cele mai vechi obiecte din sistemul solar. Următorii asteroizi sunt de tip C: 2 Pallas, 704 Interamnia, 10 Hygeia.

Asteroizii de tip S sunt compusi din silicați și nichel-fier. Asterozii de tip S: 15 Eunomia, 3 Juno.

Cei de tip M sunt asteroizi metalici, compuși din nichel și fier. Asterozii de tip M: 16 Psyche.

Diferența de compoziție dintre asteroizi se datorează locului unde s-au format. Unii s-au format mai aproape de Soare, la o temperatură mai mare. Elementele metalice s-au topit și au ajuns în nucleu, suprafața fiind compusă din lavă ce s-a ridicat din interior. Cel mai bun exemlu de astfel de asteroid este 4 Vesta.

Majoritatea asteroizilor se afla situați între Marte și Jupiter, într-o regiune numită centura principală. Dar, din cauza gravitației mari a planetei Jupiter, asteroizii ce se apropie de această planetă, pot fi "aruncați" de pe orbita lor, spre Soare. Găsim asteroizi ce au orbite alungite, ce se pot intersecta cu orbitele planetelor.

Astfel au aparut asteroizii potențial periculoși pentru planeta noastră, a căror orbite se intersectează cu orbita Pământului. Uneori acești asteroizi se apropie de Pământ. Aceste obiecte se numesc NEA - Near Earth Asteroid. Până în luna iulie 2008, au fost descoperiți 5468 asemenea asteroizi.

Desigur că nu numai Pământul poate fi amenințat de asteroizi ci și alte planete: există asteroizi a căror orbite se intersectează cu cele ale celorlalte planete.

Un caz special este cel al asteroizilor qvasi-sateliti. Aceștia se rotesc în jurul Soarelui și al Pământului. O diagrama cu orbita unui asemenea satelit gasiți aici. Pamantul are patru asemenea qvasi-sateliti: 3753 Cruithne, 54509 YORP, 1998 UP1 și 2002 AA29. Si planeta Venus are un asemenea qvasi-satelit: 2002 VE68.

(UA)	Distanța Km	Mărime (m)	Data minimei apropieri	Asteroid
0.000043	6000	raza Terrei
0.000086	13.000	6	2004 martie 31	2004 FU162
0.00033	49.000	30	2004 martie 18	2004 FH
0.00056	84.000		2003 septembrie 27	2003 SQ222
0.00072	108.000		1994 decembrie 9	1994 XM1
0.00099	148.000		1993 mai 20	1993 KA2
0.00114	171.000		1991 ianuarie 18	1991 BA
0.00257	386.000	distanta la care se afla Luna
0.00457	684.000		1989 martie 22	4581 Asclepius
0.00495	741.000	400 x 2	1937 octombrie 30	69230 Herme

Cele mai mici apropieri intre asteroizi si Terra

Dupa descoperirea mai multor asteroizi s-a observat că aceștia au unele propietați comune ale orbitelor. Astfel s-au identificat "familii" de asteroizi. Asteroizii ce fac parte dintr-o familie se situează în aceeași regiune din centura de asteroizi. Avem până acum aproximativ 30 de familii de asteroizi.

Asteroizii sunt obiecte ce se misc- printre stele. Un astronom ce observă un anumit câmp de stele, la un moment dat, se poate întoarce în acea zonă a doua seară și să observe că una dintre stele s-a mișcat. Este un indiciu că acela este un asteroid.

Aceasta este metoda prin care se descopera asteroizii. Acum, desigur, există metode moderne de descoperire: telescoape automate ce iau imagini în fiecare seară. Astronomii nu mai sunt nevoiți să observe în fiecare noapte.

Primul asteroid a fost descoperit în noaptea de anul nou 1801, de către un astronom italian, Giuseppe Piazzi. Acesta a descoperit o stea ce nu se afla pe harțile vremii. A urmărit aceasta "stea" cum se mișca de la o zi la alta. Prietenul lui Piazzi, matematicianul Carl Friedrich Gauss, a calculat orbita acestuia și a descoperit că se află între Marte și Jupiter. Piazzi i-a dat numele de Ceres.

În următorii ani s-au descoperit încă 3 asteroizi (2 Pallas, 3 Juno, 4 Vesta), dar apoi descoperirile au încetat. Astronomii au crezut că aceștia sunt toți asteroizii existenți în sistemul solar. Dar, după 15 ani a mai fost descoperit unul: 5 Astraea. În anii următori s-a descoperit alți asteroizi, câte unul pe an.

În 1891, astronomul Max Wolf a început să facă fotografii ale unor zone de pe cer. Datorită expunerilor lungi, asteroizii se miscau printre stele și apăreau pe fotografie ca o dâră luminoasă. Wolf a descoperit prin această metodă alți 248 de asteroizi.

Această metodă se folosește și acum, numai că placa fotografică a fost inlocuită cu dispozitive electronice de înregistrare.

Imediat cum un astronom descoperă un asteroid, trebuie să îi măsoare poziția pe cer și să trimită această poziție la Minor Planet Center. Acolo este locul unde se centralizează datele despre asteroizi.

Dupa cum ați observat deja, asteorizii au un număr și un nume. Numărul este alocat fiecarui asteroid cu orbita bine cunoscută, în ordinea descoperirii. Astfel, primul asteroid descoperit are numarul 1. A primit și numele de Ceres, a.î. acum îi spunem 1 Ceres. Urmează 2 Pallas, 3 Juno și 4 Vesta.

Numele asteoridului este ales de descoperitor dar și astronomii de la Uniunea Astronomică Internațională pot da nume asteroizilor, în cinstea unei persoane care a avut o contribuție într-un anumit domeniu.

Pe lângă nume de oameni s-au ales și nume de continente, țări și orașe (1193 Africa, 498 Tokio, 1391 Danubia, 2575 Bulgaria, 1537 Transylvania).

în cazul în care asteroidul nu primește nume, el are un idicativ special, folosit numai la asteorizi, care include anul descoperirii și un cod de două litere ce semnifică luna descoperirii. Uneori se adaugă și cifre, de exemplu: 1950 DA, 1993 KA2.

Asteorizii se pot studia de pe Pământ, dar, desigur, cea mai buna metodă este să îi studiezi de aproape. Până în iunie 2006 cinci sonde spatiale au studiat asteroizi. Două dintre ele au fost trimise către alte corpuri cerești, dar au întâlnit în drumul lor asteroizi.