|
|
|
Ziua astronomiei - 10 mai 2008
Pe 10 mai - Porţi deschise la Observatorul Astronomic cu ocazia Zilei Astronomiei
Vizitatorii se vor putea bucura de observaţii astronomice prin noile instrumente profesionale
Observatorul Astronomic Municipal “Amiral Vasile Urseanu”, alături de Societatea Astronomică Română de Meteori (S.A.R.M.), Astroclubul Bucureşti (A.B.) şi Asociaţia Astronomică Urania (A.A.U.) vor sărbători sâmbătă, pe 10 mai Ziua Astronomiei. Observatorul va fi deschis publicului pe parcursul întregii nopţi, intrarea fiind gratuită. De asemenea, pe parcursul zilei, se vor face observaţii solare în Parcul Herăstrău (Intrarea Charles de Gaulle), Parcul Cişmigiu (intrarea dinspre Primarie) şi Parcul Tineretului (intrarea dinspre Liceul Gh. Şincai).
Personalul Observatorului, alături de membrii celor trei asociaţii astronomice coorganizatoare vor oferi publicului în mod gratuit informaţii legate de astronomie şi vor face demonstraţii de utilizare a instrumentelor folosite pentru observaţii astronomice la Soare, Lună şi planete. Astfel, până la lăsarea întunericului, instrumentele dotate cu filtre speciale de protecţie vor fi îndreptate către Soare, iar odată cu venirea nopţii acestea se vor muta către Lună şi planeta Saturn.
De curând, Observatorul Astronomic a primit din partea Alpha Bank Romania instrumente profesionale, ce permit realizarea unor observaţii profesionale, de foarte mare acurateţe.
Telescopul Meade LX200R, cu un diametru de 305 mm, poate mări până la 750x, ceea ce înseamnă că se pot vedea pe Lună cratere cu diametrul de 700 m şi detalii foarte fine, inaccesibile ochiului înainte, cu vechile instrumente. Se pot vedea de asemenea toate planetele, stelele până la magnitudinea 15, dar şi mii de obiecte non-stelare, cum ar fi galaxii, roiuri stelare sau nebuloase.
Alături de noul telescop, Alpha Bank Romania a donat Observatorului bucureştean şi o Lunetă PST Coronado. Luneta permite observarea Soarelui în altă lungime de undă, are un diametru de 40 mm şi o distanţă focală de 400 mm şi poate mări până la 150x. Cele mai mici detalii vizibile pe Soare au 5000 km. Filtrul aflat în interiorul lunetei izolează lumina cu lungimea de undă de 6563 angstromi. Astfel, se pot vedea erupţiile solare, cromosfera Soarelui, dar şi alte fenomene ce se petrec pe cea mai apropiată stea.
Programul
Observaţiile din Parcuri vor avea loc între orele 16.00-23.00. Observatorul Astronomic va avea un program special cu ocazia Zilei Astronomiei, fiind deschis publicului între orele 21.00 şi 5 dimineata.
Informatii de contact: Adrian Sonka
Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu
Adresa: Bd Lascar Catargiu nr 21, Bucuresti; Tel: 021 2129644; Email: dialog@astro-urseanu.ro; www.astro-urseanu.ro
|